Guvernul londonez va propune un set de legi pentru a incuraja dezvoltarea produselor financiare islamice in Marea Britanie, o premiera in Europa, a anuntat secretarul Trezoreriei Ed Balls. Produsele financiare islamice, care respecta sharia (legea islamica) interzicand dobanda (riba) si investitiile in anumite sectoare, au cunoscut in ultimii trei ani o dezvoltare rapida in Asia si Orientul Mijlociu, piata lor fiind estimata la 300 - 500 de miliarde de dolari.

"Suntem prima tara din Europa care dispune de un cadru juridic pentru produsele financiare islamice", a spus un purtator de cuvant al Trezoreriei,precum NewsIn. Bugetul pentru anul 2007/2008, care va fi prezentat in martie, cuprinde doua masuri care autorizeaza emisiunea si tranzactionarea "sukuk-urilor" (obligatiunile islamice). Landul german Saxa-Inhalt a emis in 2004 primele "sukukuri" din Europa.

Bugetul va contine si o serie de recomandari in legatura cu alte doua produse - Mushkaraka degresiva (echivalentul islamic al rambursarii esalonate a unui imprumut) si Takaful (o forma de polita de asigurare).Produsele financiare islamice vor face obiectul unui grup de lucru infiintat de Trezorerie.

Marea Britanie trebuie "sa se asigure ca sistemul fiscal si reglementarile incurajeaza dezvoltarea produselor care respecta sharia", astfel incat Londra sa devina "un centru mondial" in acest domeniu, a explicat Balls. "Este un exemplu de colaborare intre sectorul privat si cel public, pentru a ne pune in practica ambitia comuna de a transforma Londra in centrul pietelor internationale pentru produsele islamice", a adaugat el.

Londra a autorizat deja in 2004 crearea primei banci de islamice din Europa, Islamic Bank of Britain. Malaysia si Orientul Mijlociu concentreaza, insa, cea mai mare parte a activitatii in acest sector, produsele financiare islamice servind drept debusee pentru afluxul de dolari proveniti din petrol.