Autorităţile italiene au anunţat primul caz de coronavirus înregistrat în sudul ţării, la o femeie originară din Bergamo, la nord-vest de Milano, care se afla în vacanţă la Palermo (Sicilia). Preşedintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci, a confirmat într-un comunicat că femeia a ajuns la Palermo "înainte de starea de urgenţă (pentru coronvirus) decretată în Lombardia".

Femeia se afla în Sicilia cu un grup de prietene când a prezentat simptome similare cu cele ale noului coronavirus. În momentul de faţă ea este internată şi plasată sub observaţie la secţia de boli infecţioase a spitalului Cervello din Palermo. Femeia "este conştientă şi nu prezintă condiţii deosebite de îmbolnăvire", scrie Agerpres.

Echipele medicale efectuează, de asemenea, teste soţului şi tuturor persoanelor care au intrat în contact cu pacienta în ultimele zile. Mostrele examinate de spitalul din Palermo vor fi trimise imediat spitalului Spallanzani din Roma, unde vor fi realizate alte teste.

Focarul de coronavirus din Italia afectează mai ales regiunile din nord, mai concret Lombardia, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de contagiune, şi Veneto. Noul coronavirus a infectat cel puţin 231 de persoane în această ţară, printre care au fost raportate şi 7 decese, în rândul unor persoane în vârstă sau prezentând diferite afecţiuni.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri