Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a anunţat că toate şcolile din ţară vor fi închise până în luna aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus, potrivit The Japan Times, scrie Mediafax.

Premierul a spus că toate şcolile vor fi închise începând de vineri şi până la începutul lunii aprilie, pe fondul epidemiei de coronavirus.

Totodată, Abe a anunţat că următoarele două săptămâni vor fi „critice” în ceea ce priveşte numărul de infectări, mai ales în rândul elevilor.

„Au fost luate măsuri pentru a preveni răspândirea infecţiei printre copii în fiecare regiune, iar următoarele două săptămâni reprezintă o perioadă critică”, a spus Shinzo Abe.

Anunţul premierului vine în contextul în care numărul de cazuri de infecţie cu noul coronavirus a crescut în Japonia, depăşind 200.

La acestea se adaugă şi cei peste 700 de oameni infectaţi, aflaţi la bordul navei de croazieră Diamond Princess, la bordul căreia se află şi nouă români.

Sursa foto: Pcess609 / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri