Parlamentul de la Sofia a votat în unanimitate declararea stării de urgență, până pe 13 aprilie, pentru a contracara epidemia de coronavirus, după ce numărul de cazuri aproape s-a triplat într-o singură zi, de la 7 la 23.

UPDATE 14:00! Peste 5.000 de cazuri de coronavirus au fost confirmate la nivel internațional. În acest context, și Cehia a ales să închidă granițele.

Un singur deces a fost înregistrat în Bulgaria ca urmare a infectării cu coronavirus, scrie Radio Europa Liberă.

Decretarea stării de urgență va permite suspendarea călătoriilor din țări cu un număr ridicat de cazuri, închiderea școlilor și universităților, cât și intervenția poliției pentru a impune izolarea celor care nu respectă carantina, scrie Reuters.

Premierul Borisov le-a transmis deputaților că executivul bulgar plănuiește să facă o rectificare a bugetului pe 2020 pentru a aloca mai multe fonduri pentru sistemul sanitar.

Bulgaria a limitat deja adunările publice la 250 de persoane, iar guvernul a cerut companiilor să adopte un program de lucru flexibil și să permită angajaților să lucreze de acasă.

Starea de urgență a fost instaurată, miercuri, și în Ungaria, iar ministrul polonez de Sănătate a anunțat, joi, că autoritățile de la Varșovia ar putea decreta stare de urgență după ce bilanțul a ajuns la 47 de cazuri de infectare şi un deces.

În România, Avocatul Poporului, Renate Weber, a făcut, joi, un apel către președintele Klaus Iohannis pentru decretarea stării de urgență în România în contextul pandemiei de coronavirus.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri