Estonia şi Lituania au anunţat că îşi vor închide graniţele pentru cetăţenii străini, cu câteva excepţii, în timp ce Letonia a decis măsuri restrictive pentru combaterea răspândirii coronavirusului, informează AFP.

"Guvernul a decis să restabilească temporar controalele la toate frontierele", a declarat într-un comunicat premierul eston Jüri Ratas.

"Controalele" menţionate de Ratas înseamnă o închidere aproape completă a frontierei Estoniei pentru cetăţenii altor ţări, conform Agerpres.

De fapt, doar cetăţenii estonieni, persoanele cu permis de şedere şi străinii cu un membru de familie cu domiciliul în Estonia vor avea voie să intre pe teritoriul acestei ţări, iar pentru aceasta vor trebui să petreacă mai întâi două săptămâni în izolare.

Măsura se va aplica începând de marţi.

Estonia, o ţară baltică de 1,3 milioane de locuitori, a înregistrat 115 cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus.

Cetăţenii străini vor putea în continuare să tranziteze Estonia pentru a se întoarce în ţara lor, cu condiţia să nu prezinte simptome de infectare. Această dispoziţie se aplică şi transportatorilor internaţionali.

Guvernul Estoniei a închis deja instituţiile de învăţământ, muzeele, cinematografele, centrele de agrement şi cluburile sportive şi a interzis toate adunările publice până la data de 1 mai.

În Lituania, premierul Saulius Skvernelis a anunţat interzicerea intrării în ţară a tuturor cetăţenilor străini începând de duminică, ora 10:00 GMT, cu excepţia străinilor cu permis de şedere, a oficialilor diplomatici şi a militarilor NATO.

Transportul de mărfuri nu va fi afectat, a adăugat Skvernelis.

Această ţară de 2,8 milioane de locuitori a înregistrat până sâmbătă nouă cazuri de contaminare. Vilnius a decis deja vineri închiderea şcolilor şi universităţilor şi interzicerea tuturor evenimentelor publice importante.

Începând de luni, restaurantele, barurile şi majoritatea magazinelor vor fi închise, urmând să rămână deschise doar magazinele alimentare şi farmaciile.

Luni, guvernul de la Vilnius intenţionează să adopte un plan de susţinere economică de cel puţin un miliard de euro.

Cu 26 de cazuri de contaminare confirmate la o populaţie de 1,9 milioane de locuitori, Letonia urmează să suspende de luni toate zborurile internaţionale, precum şi transportul de călători rutier, feroviar şi maritim.

"Frontierele vor rămâne deschise pentru autoturisme şi transportul internaţional de mărfuri", a declarat reporterilor ministrul leton al Transporturilor, Salis Linkaits.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri