Grecia va interzice adunările publice la care participă mai mult de 10 persoane, măsură care va intra în vigoare începând de joi, în încercarea sa de a preveni răspândirea noului tip de coronavirus, a anunţat miercuri Ministerul elen de gestionare a situaţiilor de criză, citat de Reuters.

"Deplasările în afara casei trebuie să se limiteze la minimul absolut şi să vizeze doar necesităţile vitale", a declarat ministrul grec Nikos Hardalias, în faţa jurnaliştilor, conform Agerpres.ro.

Grecia a raportat miercuri că numărul de cazuri confirmate cu coronavirus a crescut cu 31 şi a ajuns la 418 pacienţi. De asemenea, au fost confirmate cinci decese provocate de acest virus.

Nikos Hardalias a mai spus că orice persoană care nu va respecta limita impusă în privinţa adunărilor publice va primi o amendă de 1.000 de euro. Poliţia a început să patruleze în mai multe zone din ţară şi a folosit megafoane pentru a le cere oamenilor aflaţi în aer liber şi care profitau de vremea însorită să meargă la casele lor.

Încercând să încetinească propagarea virusului, Guvernul de la Atena a ordonat marţi închiderea tuturor magazinelor cu amănuntul cu excepţia farmaciilor, supermarketurilor şi benzinăriilor, măsură care a intrat în vigoare miercuri şi care va dura cel puţin 10 zile. De asemenea, autorităţile elene au înăsprit controalele la frontieră, restricţionând accesul în ţară, care a devenit posibil doar pentru cetăţenii greci şi pentru cei din ţările membre în Uniunea Europeană.

Sursa foto: Robert Mullan / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri