Laboratorul elveţian Novartis a anunţat că poate dona până la 130 milioane de doze de clorochină, un tratament împotriva malariei potenţial eficace în lupta împotriva noului coronavirus.

Grupul elveţian şi-a anunţat vineri, într-un comunicat, 'angajamentul de a dona până la 130 milioane de doze de 200 mg până la sfârşitul lui mai după ce autorităţile de reglementare îşi vor fi dat acordul pentru utilizarea sa în beneficiul pacienţilor cu COVID-19', potrivit Agerpres.

Novartis mai arată că va solicita licenţe de la Food and Drug Administration (FDA), organismul federal care supervizează comercializarea medicamentelor în SUA, şi de la agenţii europene, dând asigurări, în special Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în legătură cu 'largul acces al pacienţilor care vor avea cea mai mare nevoie de acest medicament în lume'.

Clorochina este un antipaludic necostisitor folosit de decenii inclusiv împotriva bolilor autoimune ca lupus sau poliartrită reumatoidă.

Conform unui studiu chinez publicat la mijlocul lunii februarie, un test clinic efectuat în zece spitale pe mai mult de 100 de pacienţi cu COVID-19 a oferit rezultate promiţătoare.

În prezent sunt în desfăşurare mai multe teste, mai ales în SUA şi Franţa, pentru a confirma sau infirma aceste ipoteze şi a măsura eventualele efecte secundare ale clorochinei în tratarea COVID-19.

Şi alte laboratoare, printre care Sanofi din Franţa şi Teva din Israel, au anunţat că vor să furnizeze stocuri de clorochină.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri