Camera Reprezentanţilor a adoptat vineri planul istoric convenit de republicani şi democraţi pentru a ajuta economia americană să facă faţă crizei economice cauzate de pandemia de coronavirus şi să evite intrarea într-o recesiune de durată, informează AFP şi Reuters.

Preşedintele Donald Trump susţine acest plan, cel mai vast adoptat vreodată în Statele Unite, care va mobiliza 2.000 de miliarde de dolari. Acesta trebuie să fie promulgat de Casa Albă înainte de a intra în vigoare. Trump a anunţat că îl va semna la ora 4 p.m. EDT (20:00 GMT), conform Agerpres.ro.

Venind de pe întregul teritoriul al Statelor Unite, mulţi aleşi ai Camerei, cu majoritate democrată, s-au întors la Washington special pentru a vota aceste măsuri, aprobate deja în unanimitate de Senat (96-0) în noaptea de miercuri spre joi.

Planul prevede ajutoare distribuite direct americanilor, aproape 400 de miliarde de dolari asistenţă pentru întreprinderile mici şi 500 de miliarde de dolari în sprijinul companiilor mari, care vor fi monitorizate de un controlor general, 100 de miliarde de dolari sunt destinate spitalelor şi 30 de miliarde de dolari sunt alocaţi pentru finanţarea cercetărilor privind vaccinurile şi tratamentele pentru Covid-19. Sume consistente sunt alocate şi sectorului aerian, inclusiv de transport marfă.

'Acest plan va reprezenta cel mai mare program de ajutor din istoria Statelor Unite destinat economiei reale', a declarat marţi seară consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow. 'Avem nevoie urgent de această lege pentru a întări economia, a injecta lichidităţi şi a stabiliza pieţele financiare pentru a traversa această perioadă dificilă', a adăugat el într-o conferinţă de presă la Casa Albă.

Pandemia cu coronavirus a ucis 345 de oameni în Statele Unite în ultimele 24 de ore.

Sursa foto: Claudio Divizia/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri