28 Martie 2020

Coronavirus | Statele Unite au omologat un test care dă rezultate în câteva minute



În Statele Unite a fost aprobat un test care poate depista infecţia cu coronavirus în câteva minute, informează Agerpres.

Compania Abbott Laboratories, care a anunţat vineri disponibilitatea testului, afirmă că primele rezultate pozitive apar în cinci minute, iar în maximum 13 minute se confirmă dacă rezultatul este negativ. Aparatul este portabil, aproximativ de mărimea unui prăjitor de pâine, şi poate fi utilizat şi în afara spitalelor.

Producătorul a precizat că testul a fost autorizat de urgenţă de US Food and Drug Administration (FDA, administraţia americană pentru alimente şi medicamente), iar obiectivul este producţia a cinci milioane de kituri pe lună.

La sfârşitul săptămânii trecute, FDA a aprobat o procedură de testare care dă rezultate în 45 de minute. Testele produse de Cepheid trebuie însă utilizate în general în spitale.

Reacţia Statelor Unite la epidemia de COVID-19 a fost îngreunată iniţial de capacitatea de testare insuficientă şi de intervalul mare între colectarea probelor şi obţinerea rezultatelor testelor. În prezent, ţara are cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirusul Sars-CoV-2 din lume.



Citeste si