Ministerul Femeilor şi Familiei din Malaezia a prezentat scuze marţi după ce a sfătuit femeile să vorbească cu tonul unui personaj de desen animat şi să evite să-şi bată la cap soţii în timpul perioadei de izolare la domiciliu instituită din cauza pandemiei de COVID-19, un demers care a stârnit acuzaţii de sexism la adresa autorităţilor, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Ministerul Femeilor şi Familiei a emis o recomandare despre maniera în care pot fi evitate conflictele domestice în timpul izolării parţiale, care a început pe 18 martie, cu o serie de bannere online sub sloganul #FemeilePrevinCOVID19.

Unul dintre bannere, înfăţişând un bărbat aşezat pe o canapea, recomanda femeilor să se abţină de la a fi ''sarcastice'' dacă au nevoie de ajutor la treburile casnice.

Evitaţi să vă cicăliţi soţul, este îndemnul unui alt poster, folosiţi în schimb umorul sau imitaţi vocea infantilă a robotului-pisică Doraemon, un personaj de desene animate popular în Asia.

Ministerul a mai îndemnat femeile să se îmbrace frumos şi să poarte machiaj atunci când lucrează de la domiciliu.

"Ne cerem iertare dacă unele dintre sfaturile pe care le-am dat au fost inadecvate şi au afectat sensibilităţile unui grup de persoane", a precizat departamentul pentru dezvoltarea profesională a femeilor într-un comunicat.

Ministerul a prezentat scuze după ce posterele au stârnit indignarea publică. Bannerele au fost retrase între timp.

"Este extrem de condescendent atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi", a spus Nisha Sabanayagam, manager al All Women's Action Society, un grup de susţinere a femeilor.

"Posterele promovează conceptul de inegalitate de gen şi perpetuează conceptul de patriarhie", a declarat aceasta telefonic pentru Thomson Reuters Foundation.

Un serviciu telefonic guvernamental destinat victimelor abuzurilor domestice şi copiilor vulnerabili a primit aproape 2.000 de apeluri, mai mult decât dublul numărului obişnuit, de la începutul perioadei de izolare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri