Guvernul spaniol a blocat miercuri preţurile serviciilor funerare la nivelul celor din 14 martie, după ce a descoperit că în urma miilor de decese provocate de coronavirus firmele din acest sector au crescut preţurile în mod ''nejustificat'', transmite agenţia EFE.

Aceste firme vor trebui astfel să revină la tarifele practicate înaintea declarării stării de urgenţă, unele dintre ele crescând în acest timp preţurile chiar şi cu 2.000 de euro.

Sunt de asemenea investigate posibile ''procese speculative'' în urma creşterii preţurilor la produse sanitare, precum măşti sau geluri dezinfectante.

Spania a raportat în ultimele 24 de ore încă 864 de decese provocate de COVID-19, totalul acestora ajungând la 9.053, dintre care 3.865 în regiunea capitalei Madrid, în timp ce numărul îmbolnăvirilor a trecut pragul de 100.000 şi a ajuns la 102.136

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri