Noul coronavirus încă infectează şi ucide foarte mulţi oameni în Europa şi nu sunt semne că în această regiune s-ar fi ajuns la un vârf al epidemiei, a avertizat miercuri într-un raport Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), agenţia specializată a Uniunii Europene, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Potrivit raportului de risc întocmit de ECDC, sistemul acestuia de monitorizare arată că mortalitatea se află încă peste ratele aşteptate în Belgia, Franţa, Italia, Malta, Spania, Elveţia şi Marea Britanie, în special în rândul categoriei de vârstă de peste 65 de ani.

În pofida unor indicii anterioare din Italia şi Austria conform cărora numărul cazurilor de COVID-19 şi cel al deceselor provocate de această boală scade, ''în prezent nu există niciun indiciu că vârful epidemic ar fi fost atins'', subliniază această instituţie a UE.

Mai mult, potrivit directorului ECDC, Andrea Ammon, pe baza datelor şi situaţiei actuale rezultă că ''se poate aştepta o răspândire continuă a virusului''.

Prin urmare, ''este prea devreme pentru a elimina brusc măsurile de distanţare fizică şi comunitară (...), chiar dacă aceste măsuri stringente provoacă perturbări pe plan economic şi social'', atenţionează ECDC în raport.

Această evaluare survine unui avertisment asemănător lansat în aceeaşi zi de directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Hans Kluge, care a descris epidemia de coronavirus în Europa drept "foarte îngrijorătoare" şi a îndemnat guvernele statelor UE să fie foarte precaute cu relaxarea măsurilor de distanţare socială, după ce mai multe state membre au anunţat că vor ridica ori iau în calcul ridicarea unora dintre restricţiile instituite.

Potrivit lui Andrea Ammon, o coordonare la acest capitol între statele membre ale UE va fi esenţială în ''etapa de dezescaladare'', atunci când vârful epidemiei va fi fost depăşit şi societăţile vor începe să se deschidă din nou. S-ar reduce astfel cât mai mult riscul unei reluări a răspândirii virusului între statele membre, risc care va creşte dacă aceste ţări vor relaxa măsurile de prevenire într-un ritm şi prin modalităţi diferite, mai estimează şefa ECDC.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri