China a anunţat joi că va dona încă 30 de milioane de dolari Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care are nevoie de mai mult de 1 miliard de dolari pentru a finanţa lupta împotriva pandemiei de coronavirus ce a ucis peste 180.000 de persoane în întreaga lume, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Promisiunea vine la aproximativ o săptămână după ce preşedintele american Donald Trump a suspendat finanţarea OMS şi a acuzat organizaţia cu sediul la Geneva de promovare a "dezinformării" chineze cu privire la virus, apărut în oraşul Wuhan din centrul Chinei anul trecut.

"În acest moment crucial, sprijinirea OMS înseamnă sprijin pentru multilateralism şi solidaritate globală", a declarat Hua Chunying, o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, într-o postare pe Twitter.

Donaţia are ca scop sprijinirea luptei globale împotriva COVID-19, în special consolidarea sistemelor de sănătate în ţările în curs de dezvoltare, a spus ea, adăugând că China a donat deja OMS 20 de milioane de dolari pe 11 martie.

Miercuri, directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat că speră ca administraţia Trump să-şi reconsidere decizia.

"Sper că Statele Unite consideră că aceasta este o investiţie importantă, nu doar pentru a-i ajuta pe alţii, dar şi pentru ca SUA să rămână de asemenea în siguranţă", a spus Tedros într-un briefing de presă virtual.

Statele Unite au contribuit cu peste 400 milioane de dolari la OMS în 2019, adică aproximativ 15% din bugetul organizaţiei, aminteşte Reuters.

De ce a oprit Donald Trump finanțarea la OMS

Preşedintele Donald Trump a anunţat suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul "proastei gestionări" a pandemiei noului coronavirus, informează miercuri agenţiile de presă internaţionale, scrie Agerpres.

Astăzi ordon suspendarea finanţării OMS pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului", a declarat liderul de la Casa Albă în cadrul conferinţei de presă zilnice.

"Lumea a primit numeroase informări false privind transmiterea şi mortalitatea" în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19, a adăugat Trump într-un rechizitoriu amplu la adresa agenţiei ONU, potrivit AFP.

Preşedintele Trump a mai declarat că OMS a "eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere", conform Reuters.

Citește și: Decizia lui Trump de a suspenda finanțarea OMS, criticată de politicieni și oameni de știință

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri