Un oficial guvernamental german a cerut relaxarea restricţiilor de călătorie impuse de Polonia, într-o scrisoare făcută publică la o zi după o demonstraţie a sute de lucrători transfrontalieri împiedicaţi meargă zilnic la locul lor de muncă, informează Agerpres.

Cele două ţări au impus o carantină de 14 zile oricărei persoane care traversează frontiera, dar Germania a relaxat această regulă pentru lucrătorii transfrontalieri. Polonia nu a luat până acum o măsură similară.

În scrisoarea citată sâmbătă de presă, coordonatorul cooperării cu Polonia din cadrul guvernului german, Dietmar Woidke, a cerut omologului său să revizuiască reglementările.

"Cred că lucrătorii transfrontalieri ar trebui să aibă posibilitatea de a merge la locurile de muncă în cealaltă parte a frontierei", a scris Woidke, totodată şeful guvernului landului Brandenburg, care are frontieră comună cu Polonia, potrivit ziarului Markische Oderzeitung şi agenţiei germane de presă DPA.

Purtând bannere pe care scria "Lăsaţi-ne să intrăm şi să lucrăm fără carantină", o sută de persoane din partea poloneză şi tot atâtea de partea germană au demonstrat vineri seara în apropierea postului de frontieră Rosowek-Rosow, potrivit agenţiei poloneze PAP.

Demonstraţii similare au avut loc şi în alte oraşe de frontieră, de exemplu în Gubin şi Guben sau în Zgorzelec şi Gorlitz.

"Spitalele germane din zona de frontieră angajează un număr mare de medici şi asistente (din Polonia) care nu sunt în măsură să revină la posturile lor", a explicat una dintre organizatoarele mişcării de partea germană, Marta Szuster.

Potrivit cifrelor Eurostat pentru 2018, cei 125.000 de polonezi care lucrează în Germania constituie cel mai mare contingent transfrontalier din UE.

În ultimele săptămâni, unele regiuni germane au căutat să încurajeze lucrătorii polonezi să nu se întoarcă acasă, oferindu-le compensaţii de până la 65 de euro pe zi.

Proteste similare, mai puţin semnificative, au avut loc şi la graniţa poloneză-cehă, de exemplu în satul polonez Chalupki.

Sursa foto: Ansgar Scheffold | Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri