Autorităţile sanitare chineze au informat că în ţară există încă 395 de cazuri ''active'' confirmate cu coronavirusul SARS-CoV-2 şi 29 de pacienţi în stare gravă, cel mai scăzut bilanţ din luna ianuarie.

Bilanţul s-a redus drastic în ultimele 24 de ore, potrivit Comisiei Naţionale de Sănătate, după externarea a 87 de pacienţi şi după ce alţi 4 au părăsit secţia de terapie intensivă, scrie Agerpres.

De asemenea, a fost detectat un singur caz de contagiere în oraşul Shanghai, la un călător venit din străinătate (după ce în ajun fuseseră raportate 3 noi cazuri şi 2 în ziua anterioară).

Comisia oficială nu a raportat niciun alt deces, astfel încât numărul total al deceselor de COVID-19 se menţine la 4.633.

În total, 82.881 de persoane au fost diagnosticate oficial în China de la izbucnirea pandemiei, dintre care 77.853 au depăşit cu succes boala şi au fost externate.

Coronavirus în România, 04 mai

Până la data 4 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.512 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.269 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 349 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.830 de persoane. Alte 20.085 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 199.068 de teste.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri