Premierul britanic, Boris Johnson, a comparat "noua luptă" împotriva pandemiei de coronavirus cu Al Doilea Război Mondial, într-o scrisoare adresată veteranilor, de ziua aniversară a capitulării Germaniei naziste.
"În acest moment aniversar, suntem angajaţi într-o nouă luptă împotriva coronavirusului care necesită acelaşi spirit de efort naţional pe care l-aţi întruchipat în urmă cu 75 de ani", le-a scris Boris Johnson foştilor combatanţi, scrie Agerpres. Din cauza măsurilor de distanţare luate pentru a lupta împotriva pandemiei, "nu vă putem aduce un omagiu cu parade şi sărbători de stradă cum am făcut în trecut, cei apropiaţi riscă să nu vă mai poată vizita", a subliniat liderul conservator.
"Permiteţi-ne însă, dragi compatrioţi, să fim primii care vă transmitem recunoştinţa, mulţumirile noastre de inimă şi jurământul nostru solemn: ne vom aminti mereu de voi", a mai scris premierul Boris Johnson. În Marea Britanie, festivităţile vor începe la ora locală 11.00 (10.00 GMT) printr-un moment de reculegere şi două minute de tăcere.
Citeste si:
Regina Elisabeta a II-a li se va adresa britanicilor într-un discurs înregistrat care va fi difuzat de BBC la orele 21.00 (20.00 GMT), ora la care tatăl său, regele George al VI-lea, a vorbit la radio în 1945.
Sursa foto: ComposedPix / Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: