Administraţia preşedintelui republican Donald Trump va anunţa că a semnat un contract de 345 milioane de dolari pe patru ani cu o companie din Richmond, statul Virginia, pentru producerea de medicamente generice şi ingrediente farmaceutice necesare în tratarea COVID-19, dar care sunt fabricate acum în străinătate, majoritatea în India şi China, transmite Reuters, citând cotidianul New York Times (NYT).

Autoritatea pentru cercetare avansată şi dezvoltare biomedicală, din cadrul Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Sociale, a acordat un contract pe 4 ani Phlow Corp., un producător de medicamente generice, care va conduce o echipă de entităţi private din care fac parte Civica Rx, Ampac Fine Chemicals şi Medicines for All Institute, scrie cotidianul newyorkez, potrivit Agerpres.

'Acesta este un punct de cotitură istoric în eforturile Americii de a repatria producţia şi lanţurile de aprovizionare farmaceutice', a declarat consilierul economic al Casei Albe, Peter Navarro, într-un scurt interviu acordat NYT luni seară.

Secretarul american pentru sănătate şi servicii sociale, Alex Azar, a numit această iniţiativă 'un pas semnificativ spre reconstruirea capacităţii noastre interne de a ne proteja de ameninţările de sănătate', conform comunicatului pe care administraţia îl va face public marţi.

Potrivit NYT, contractul poate fi extins la 812 milioane de dolari pe 10 ani, ceea ce îl face unul din cele mai importante din istoria Autorităţii.

Luni, în SUA numărul de infectări cu noul coronavirus a depăşit 1,5 milioane, iar cel al deceselor a ajuns la 90.000, conform unui bilanţ realizat de Reuters.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri