Toate aeroporturile italiene se vor putea redeschide începând cu 3 iunie, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurilor, Paola De Micheli.

"Va fi posibilă redeschiderea tuturor aeroporturilor începând cu 3 iunie, când vor fi din nou permise transferurile interregionale şi internaţionale", a explicat Paola De Micheli în faţa deputaţilor, în timp ce peninsula iese treptat din cele două luni de izolare impuse pentru a opri epidemia de coronavirus.

Italia, 161 de noi decese cauzate de Covid-19

Italia a înregistrat astăzi 161 de noi decese de COVID-19, în scădere cu unul faţă de ziua precedentă, a anunţat Agenţia pentru protecţie civilă, în timp ce numărul zilnic de cazuri confirmate a fost de 665, faţă de 813 marţi. Bilanţul deceselor de la izbucnirea epidemiei a crescut la 32.330, a anunţat agenţia, al treilea cel mai mare din lume după cele din SUA şi Marea Britanie.

Numărul total de cazuri confirmate este acum de 227.364, al şaselea cel mai mare din lume după cele din SUA, Rusia, Spania, Marea Britanie şi Brazilia. Pe de altă parte, numărul persoanelor bolnave în prezent de COVID-19 a scăzut la 62.752, de la 65.129 în ziua precedentă.

Miercuri se mai aflau la terapie intensivă 676 de persoane, faţă de 716 marţi, menţinând o tendinţă continuă de declin. Protecţia civilă a anunţat că din cei infectaţi iniţial 132.282 au fost declaraţi vindecaţi miercuri, faţă de 129.401 cu o zi înainte.

Agenţia a mai precizat că 2,038 de milioane de oameni au fost până acum testaţi pentru depistarea noului coronavirus, faţă de 2 milioane marţi, la o populaţie de 60 de milioane.

Sursa foto: Sorbis / Shutterstick

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri