Lufthansa și guvernul german au ajuns la un acord privind un pachet de salvare de 9 miliarde de euro prin care statul devine cel mai mare acționar al grupului cu 20% din acțiuni, au confirmat oficial luni cele două părți, potrivit AFP.

Măsurile, care încă nu au fost aprobate de Comisia Europeană și de adunarea generală extraordinară a acționarilor, prevăd:
-un credit garantat de Berlin de 3 miliarde de euro,
-achiziționarea de acțiuni pentru 300 de milioane de euro în cadrul unei majorări de capital
-o injecție de fonduri de 4,7 miliarde de euro, o participare fără drept de vot, detaliază Lufthansa într-un comunicat de presă.

Compania a anunțat în 7 mai că negociază un pachet de bailout în valoare de 9 miliarde de euro cu guvernul german pentru a-și asigura viitorul, confirmând o informație publicată de Reuters, potrivit Hotnews.ro.

Lufthansa a afirmat la momentul respectiv că pachetul include o componentă de participare fără drept de vot, un împrumut garantat și o creștere a capitalului social care ar putea aduce în proprietatea statului până la 25% plus unu din acțiunile companiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri