Rusia a anunţat marţi că în ultimele 24 de ore a înregistrat 174 de decese cauzate de noul tip de coronavirus, un record în pofida reducerii numărului de contaminări. În acelaşi timp a fost înregistrat şi un record în ceea ce priveşte numărul de persoane vindecate, informează AFP.

În total, în Rusia au decedat 3.807 de persoane dintre cele 362.342 contaminate, ceea ce clasează această ţară pe locul trei din lume în ceea ce priveşte numărul de contaminări, după SUA şi Brazilia, scrie Agerpres.

În acelaşi timp, numărul de noi cazuri s-a stabilizat şi chiar a înregistrat o uşoară scădere, în timp ce autorităţile au început să relaxeze măsurile de izolare în unele zone ale Federaţiei Ruse.

Potrivit cifrelor oficiale, 8.915 de noi contaminări au fost înregistrate în Rusia în ultimele 24 de ore, iar numărul de persoane declarate vindecate a fost luni de 12.331, un alt record zilnic.

Luni, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a făcut reapariţia la Kremlin, de unde a lipsit în perioada de vârf a pandemiei de COVID-19.

Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a anunţat la rândul său că a fost externat din spital, unde a ajuns la mijlocul lui mai după ce a fost testat pozitiv, precizând că îşi va relua munca de acasă.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri