Mii de medici şi studenţi la medicină au demonstrat vineri în toată Italia pentru a solicita o reformă a învăţământului în sectorul lor, în special o creştere a numărului de burse pentru specializări.

Circa o sută de medici generalişti şi studenţi adunaţi la Milano şi-au aruncat la pământ halatele albe. Unii dintre ei agitau pancarte cu mesajele "Fără medici nu rămân decât miracolele" sau "Cine vă va îngriji mâine?", scrie Agerpres.

O scenă identică s-a derulat la Roma, în faţa parlamentului, unde s-au adunat circa 100 de manifestanţi. Printre mesajele de pe bannere, "Fără specialişti, sistemul sanitar se prăbuşeşte" sau "Fără specialişti, miniştrii vă vor acorda îngrijire".

Mişcarea de protest a fost organizată în 21 de oraşe italiene, printre care Napoli, Bologna, Genova, Torino, Florenţa sau Palermo. Medicii tineri şi studenţii în ultimul an, care au avut cu toţii o mare contribuţie în timpul pandemiei de COVID-19, cer o mai bună punere în valoare a muncii lor şi o carieră cu perspective mai sigure.

"Să plecăm de la o serie de date: până în 2025, peste 60% dintre colegii noştri specialişti şi medicii generalişti se vor retrage. Dată fiind actuala politică sanitară, nu va exista suficient personal pentru a-i înlocui. Dreptul la îngrijire şi la sănătate al tuturor cetăţenilor va fi în consecinţă pus în pericol", se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.

"Nu mai acceptăm să fim numiţi eroi, pentru că a acorda asistenţă medicală este o alegere de viaţă cotidiană pentru noi. Nu dorim aplauze, vrem pur şi simplu ca drepturile noastre să fie recunoscute", adaugă comunicatul.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri