Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie, Joe Biden, l-a acuzat luni pe preşedintele republican Donald Trump că foloseşte armata "împotriva americanilor" şi gaze lacrimogene împotriva "manifestanţilor paşnici" pentru o operaţiune de comunicare, scrie Agerpres.

„El foloseşte armata americană împotriva americanilor. El lansează gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor paşnici şi trage cu gloanţe de cauciuc. Pentru o fotografie", a scris într-o postare pe Twitter fostul vicepreşedinte american după vizita lui Donald Trump la o biserică din apropierea Casei Albe.

"Pentru copiii noştri, pentru însuşi sufletul ţării noastre, trebuie absolut să-l învingem. Dar cred ferm că putem să o facem doar împreună", a spus în continuare Joe Biden, 77 de ani, care îl va înfrunta pe miliardarul republican de 73 de ani la urne la 3 noiembrie.

La o săptămână după moartea la Minneapolis a lui George Floyd, un afro-american de 46 de ani, asfixiat de un poliţist alb, Washington, New York, Los Angeles şi alte zeci de alte oraşe americane şi-au întărit măsurile de securitate după violenţele care au cuprins SUA.

Într-o scurtă alocuţiune, Donald Trump a anunţat luni seara desfăşurarea a "mii de soldaţi bine înarmaţi" şi poliţişti la Washington, catalogând drept o "ruşine" tulburările din ajun în capitala federală.

În timp ce el se exprima în grădinile de la Casa Albă, care arăta ca o tabără sub asediu, poliţia a efectuat tiruri cu gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii adunaţi în exteriorul clădirii. Obiectivul era de-a elibera calea spre biserica Sf.Ioan, clădire emblematică din apropiere care a fost avariată duminică seara. Preşedintele s-a deplasat pe jos până acolo, înconjurat de membri ai cabinetului său, pentru a se lăsa fotografiat la faţa locului cu o Biblie în mână.

Joe Biden a denunţat de mai multe ori moartea lui George Floyd şi "rasismul instituţional" care erodează, în opinia sa, Statele Unite. Dar el a lansat totodată un apel la calm şi a condamnat violenţele.

Floyd Mayweather va suporta cheltuielile de înmormântare ale lui George Floyd

Fostul star al boxului american Floyd Mayweather va suporta cheltuielile de înmormântare ale lui George Floyd, un bărbat afro-american care a decedat după ce un ofiţer de poliţie alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât mai multe minute, a anunţat unul dintre reprezentanţii pugilistului.

Boxerul "probabil se va supăra pe mine pentru că am spus acest lucru, însă da, el va plăti cu adevărat pentru funeralii", a declarat Leonard Ellerbe, preşedintele societăţii Mayweather, pentru postul de televiziune ESPN.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri