Italia a raportat marţi doar 122 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mic număr anunţat de autorităţile italiene după primele zile ale epidemiei de COVID-19, care a izbucnit în această ţară la sfârşitul lunii februarie.

Primul caz de transmitere locală a fost anunţat în Italia în data de 20 februarie. Pe 26 februarie, Italia avea 76 de cazuri noi, iar acest număr a crescut brusc la 252 în ziua următoare şi a cunoscut apoi o creştere dramatică până la sfârşitul lunii martie.

În urma datelor comunicate marţi de Agenţia de Protecţie Civilă italiană, numărul total al infectărilor a urcat la 238.833, iar bilanţul deceselor a crescut cu 18 victime şi a ajuns la 34.675, scrie Agerpres.

Numărul deceselor anunţate marţi este cel mai mic raportat de autorităţi după data de 2 martie.

O altă veste pozitivă vizează cazurile active, al căror număr a scăzut cu peste o mie în comparaţie cu ziua de luni şi a ajuns la 19.573. Acest parametru a atins valoarea maximală - 108.000 - în data de 19 aprilie.

Italia este una dintre ţările care au fost cel mai grav afectate de pandemia de COVID-19. Autorităţile de la Roma au decretat carantină naţională la începutul lunii martie şi primele măsuri de relaxare a restricţiilor au fost adoptate gradual la începutul lunii mai

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri