În Statele Unite a avut loc marţi prima execuţie federală din ultimii 17 ani, la scurt timp după ce la Curtea Supremă s-a încheiat o serie de conflicte juridice în urma cărora guvernul de la Washington a fost autorizat să reia aplicarea pedepsei capitale, scrie G4Media.

Daniel Lewis Lee, susţinător al supremaţiei albilor, condamnat pentru uciderea unei familii formate din trei membri în anii 1990, a fost executat printr-o injecţie letală în statul Indiana, a anunţat Departamentul Justiţiei printr-un comunicat de presă.

Execuţia era programată luni, dar a fost amânată de un judecător de curte districtuală a SUA, pentru a permite condamnaţilor la moarte să îşi continue apelurile împotriva noului protocol de injecţie letală anunţat de guvern anul trecut.

Ulterior, Curtea Supremă a anulat suspendarea, printr-un ordin dat luni noaptea târziu.

Rudele victimelor lui Lee încercaseră anterior să obţină amânarea execuţiei, susţinând că nu vor putea asista fără a se expune la coronavirus. Cererea lor a fost respinsă de o instanţă de apel federală.

Decizia de execuţie – prima la nivel federal din 2003 – a fost criticată ca un gest politic, unii activişti pentru drepturile civile şi-au exprimat îngrijorarea că dosarele sunt accelerate. În următoarele săptămâni sunt programate alte trei execuţii federale.

În vara trecută, procurorul general al SUA, William Barr, a anunţat că va readuce în practică pedeapsa cu moartea, susţinută vehement de multă vreme de preşedintele Donald Trump.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri