Administrația Trump le-a transmis diplomaților chinezi din Texas să părăsească țara până vineri, anunță publicația The New York Times. Oficialii americani citați de NYT au declarat că au ordonat închiderea consulatului Chinei din Houston ca răspuns la violarea repetată a suveranității Americii, notează G4media.ro.

Departamentul de Stat a precizat că închiderea a fost solicitată drept răspuns la violarea suveranității Americii în mod repetat de către China, care a inclus „acte masive de spionaj și operațiuni de influențare”.

Purtătorul de cuvânt nu a elaborat, însă administrația Trump a acuzat în mod repetat China că a încercat să fure secrete militare și comerciale, acuzații respinse de Beijing. Departamentul de Stat a anunțat, marți, că au fost puși sub acuzare doi hackeri chinezi din cauză că ar fi încercat să fure informații despre vaccinul anti-coronavirus.

Wang Wenbin, un purtător de cuvânt din cadrul ministerului de externe chinez, a somat Statele Unite să-și retragă decizia imediat. ”În caz contrar, China va adopta în mod cert măsuri legitime și necesare”, a declarat acesta. Purtătorul de cuvânt a sugerat că ar putea fi închis un consulat american din China, cel puțin.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri