Începând cu 27 iunie 2020, Danemarca a actualizat regimul de intrare pe teritoriul său în contextul pandemiei Covid-19. Astfel, urmare analizei epidemiologice realizată de autoritățile de sănătate daneze statele au fost împărțite în „deschise” și „închise”.

România se va regăsi începând cu 1 august 2020 pe lista țărilor „închise” (s-a regăsit pe lista țărilor ”deschise” în perioada 27 iunie - 31 iulie), astfel că românii nu mai acces în Danemarca decât în baza unor „motive întemeiate, nu și ca turiști, scrie Digi24.ro.

Pe fondul evoluției negative a situației epidemiologice din România, de sâmbătă, 1 august 2020, ora 00:00, se vor aplica noi condiții de călătorie în Danemarca în context COVID-19.

"Intrarea cetăţenilor care vin din România şi care au un motiv întemeiat pentru intrarea pe teritoriul Danemarcei va fi permisă fără prezentarea unui test COVID-19. În cazul în care aceştia prezintă simptome clare de infecţie (tuse uscată, febră etc.), autorităţile daneze pot refuza intrarea. Cetăţenilor români cu drept de şedere în Danemarca li se va recomanda ferm o perioadă de carantină timp de 14 zile la întoarcerea din România. De la aceeaşi dată, 1 august, nu va mai fi permisă intrarea pe teritoriul Regatului Danemarcei în scop turistic cetăţenilor care vin din România", precizează MAE, scrie Agerpres.

Cu privire la tranzit, autorităţile daneze au precizat că acesta va fi permis în următoarele condiţii:

* deplasare în scop turistic într-o altă ţară decât Danemarca; va fi solicitată dovada unei rezervări la o unitate de cazare din afara Danemarcei;

* deplasare într-o altă ţară pentru unul dintre motivele prevăzute în lista de "motive întemeiate" indicată anterior.

Persoanelor cu simptome clare de infecţie (tuse uscată, febră etc.) nu le va fi permisă tranzitarea teritoriului Danemarcei.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Copenhaga - 0045 27 35 55 37.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri