Numărul persoanelor confirmate cu coronavirus a depășit pragul de 18 milioane la nivel global, potrivit datelor afișate duminică dimineaţă de site-ul worldometers.info.

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 685.780 de morţi în lume de când biroul OMS din China a semnalat apariţia bolii la sfârşitul lui decembrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, duminică, la orele 19.00 GMT, scrie Agerpres.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 5.557 noi decese şi 263.110 noi cazuri. Ţările care au numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 1.088 noi decese, Statele Unite (1.051) şi India (853).

SUA, rămân ţara cea mai afectată ca numărul al deceselor cu 54.449 de morţi la 4.620.502 de cazuri înregisrate. Cel puţin 1.461.885 de persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Brazilia cu cu 93.563 de morţi şi 2.707.877 de contagieri, Mexicul 47.472 de decese (434.193 cazuri) Marea Britanie cu 46.193 morţi (303.952 cazuri), şi India cu 37.364 de morţi (1.750.723 cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia cu 85 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (68), Spania (61), Peru (59) şi Italia (58).

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao) a raportat oficial 84.385 de cazuri (48 boi cazuri între sâmbătă şi duminică), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 79.003 de vindecări.

Europa totaliza duminică, la orele 11:00 GMT, 210.487 de decese şi 3.191.892 noi cazuri, America Latină şi Caraibe 200.212 de decese (4.919.054 cazuri), SUA şi Canada 163.424 de decese (4.737.084 cazuri), Asia 63.844 de decese (2.917.571 cazuri), Orientul Mijlociu 27.643 decese 1.165.720 cazuri), Africa 19.930 de decese (612.088 de cazuri) şi Oceania 240 de decese (19.656 de cazuri)

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri