Exploziile violente care au zguduit marţi zona portului din Beirut ar fi putut fi cauzate de ''materiale explozive'' confiscate şi stocate într-un depozit de ''ani de zile'' a declarat marţi un responsabil din domeniul securităţii, relatează AFP.

UPDATE: Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 2.750 au fost rănite, marţi, în puternicele explozii produse în zona portului din Beirut, potrivit unui nou bilanţ furnizat AFP de către un oficial al Ministerului Sănătăţii din Liban, relatează AFP

"Se pare că a fost un depozit care avea materiale explozive confiscate de ani de zile şi s-ar părea că ar fi vorba de materiale foarte explozive", a declarat directorul general al Siguranţei generale, Abbas Ibrahim, care s-a deplasat în zonă. "Serviciile în cauză efectuează ancheta în acest caz, vor spune care este natura incidentului", a adăugat el.

UPDATE ORA 20.48 Liban: Reuniune de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare după exploziile de la Beirut

Preşedintele libanez, Michel Aoun, a convocat marţi seară o ''reuniune de urgenţă'' a Consiliului Suprem de Apărare, după exploziile violente care au zguduit zona portului din Beirut, a anunţat biroul preşedintelui, relatează AFP.

La rândul său, premierul Hassan Diab a decretat miercuri zi de doliu naţional ''pentru victimele exploziei din portul Beirut''.

UPDATE ORA 20.39 Liban: ''Morţi şi răniţi'' în exploziile de la Beirut (agenţia naţională de informaţii)

Exploziile puternice care au zguduit marţi portul din Beirut au făcut ''morţi şi răniţi'', a informat agenţia naţională de informaţii, relatează AFP.

La rândul său, Georges Kettaneh, preşedintele Crucii Roşii libaneze, a făcut referire la ''sute de răniţi'', într-o declaraţie pentru televiziunea libaneză LBC. "Suntem copleşiţi de apeluri telefonice", a precizat el.

UPDATE ORA 19.58 Cel puţin zece morţi în explozia puternică din Beirut

Cel puţin zece persoane au murit în explozia puternică ce a zguduit marţi capitala Libanului şi care s-a produs în zona portului, potrivit unor surse medicale şi de securitate citate de Reuters.

Zece persoane decedate au fost transportate la spitale din Beirut, potrivit unei surse medicale şi a uneia de securitate, după ce anterior mai multe surse au anunţat că există zeci de răniţi în oraş în urma exploziei.

Sursa foto: Printscreen / Youtube Reuters

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri