Peste 60 de persoane sunt în continuare date dispărute la Beirut, la patru zile după explozia din port care a devastat capitala Libanului şi a ucis peste 150 de oameni, a anunţat un responsabil din Ministerul Sănătăţii libanez, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Numărul morţilor se ridică la 154, dintre care 25 nu au fost încă identificaţi. În plus, 60 de persoane sunt în continuare date dispărute", a adăugat sursa citată.

Ministerul Sănătăţii informase că cel puţin 120 din cele peste 5.000 de persoane rănite în explozia de marţi se află în stare critică.

România, ajutor către Liban

Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităților libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei produsă la un depozit de azotat de amoniu din Beirut, la data de 4 august, a anunțat Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU).

Tara noastră s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă.

"Guvernul României, societatea civilă și reprezentanții diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez. Forțele Aeriene Române s-au implicat în acest demers și au pus la dispoziție două aeronave ( C-130 Hercules și C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor", au declarat reprezentanții IGSU.

Cele două explozii produse marţi la Beirut au fost declanșate la un depozit de azotat de amoniu au lăsat fără adăpost 300.000 de locuitori din capitala Libanului. Aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate în depozitul portului din Beirut unde s-a produs marţi explozia care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri