Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale şi a furtunilor care au provocat inundaţii de proporții pe insula grecească Evia, aflată la nord-est de Atena, au anunțat autorităţile elene, potrivit Digi24.

Cele mai multe dintre victime, printre care şi un bebeluş, au fost găsite în interiorul sau în apropierea locuinţelor lor. Salvatorii caută în continuare două persoane date dispărute.

Serviciul de pompieri a primit zeci de apeluri pentru a ajuta la scoaterea apei din locuinţe şi vehicule. Zeci de rezidenţi au fost evacuaţi, iar opt oameni au fost salvaţi cu ajutorul elicopterelor într-o zonă unde apele unui râu au ieşit din matcă, inundând drumurile. Transportul a fost perturbat.

Premierul Kyriakos Mitsotakis este aşteptat, la rândul lui, să viziteze regiunea luni.

Vremea extremă face adesea victime în Grecia. În noiembrie 2017, viituri devastatoare au lovit orașul Mandra, aflat la vest de Atena. 24 de persoane şi-au pierdut viaţa atunci. Anul trecut, în iulie, şapte oameni au murit într-o furtună produsă în nordul Greciei.

Sursa foto: Facebook/Jurnal de Vreme

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri