Focar de coronavirus la un abator de pui din Scoția, unde 17 persoane au testat pozitiv. Toți cei 900 de angajați ai unității de procesare a cărnii au primit ordin de auto-izolare, iar abatorul va rămâne închis până la sfârșitul lunii.

Premierul scoțian nu a exclus o posibilă carantină locală în zona în care se află abatorul de pui dacă numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 va crește. La abatorul de pui din Scoția, unde au fost înregistrate îmbolnăvirile, lucrează și cetățeni români, scrie Digi24.

"Sunt deja vreo 17 cazuri. Acum urmează să fim toți testați, sperând, suntem cel puțin 400 - 500 de români în fabrică, numai că vreo 40 la sută din angajați lucrează cu agenția și cei care lucrează cu agenția au fost trimiși acasă, anunțați că două săptămâni nu vor lucra, va fi fabrica închisă și nu vor fi platiți și nici chiar testați în momentul de față, față de noi, cei care lucrăm la fabrică, că avem contract cu fabrica", Cristian, angajat român la Fabrica din Perthshire.

Acesta a completat că singura lor posibilitate, potrivit agenției, este să își ia concediu ca să primească niște bani.

”Mulți au început să plece, o chestie și mai nasoală, cei fără contract au început să plece din țară, fără a fi testați”, a spus acesta.

”Neoficial, ce am auzit, ce se aude, am înțeles că sunt doi români. Mie îmi este milă de cei care sunt cu agenția, unii plătesc și 60-70 de lire chiria și nu au bani, sunt unii care abia au venit din țară, au stat două săptămâni în carantină până să înceapă munca, au început de 2-3 zile și li s-a spus să stea acasă. Și nu am auzit nimic oficial de la consulat să se implice aici”, a completat bărbatul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri