Grecia va spori supravegherea la frontiera sa terestră cu Turcia, unde va ridica încă un gard pentru a împiedica migranţii să treacă graniţa, într-un moment în care relaţiile dintre cele două ţări se înrăutăţesc pe zi ce trece, relatează luni agenţia EFE.

Noul gard va avea o lungime de circa 30 de kilometri, o înălţime de 5 metri şi ar urma să fie finalizat în cel mult opt săptămâni. În partea superioară a gardului se vor instala plăci metalice de 1,25 de metri şi sârmă ghimpată, conform Agerpres.ro.

În plus, va fi reparat gardul construit în anul 2012, ce are o lungime de 12,5 kilometri şi este situat în partea de nord a frontierei greco-turce.

Vor fi de asemenea construite mai multe turnuri de observaţie, cu obiectivul de a controla deplasările migranţilor de partea turcă a graniţei.

Prin aceste măsuri, guvernul conservatorului Kyriakos Mitsotakis încearcă să consolideze graniţa în faţa oricărei pătrunderi ilegale. Cea mai mare parte a frontierei terestre dintre Grecia şi Turcia este delimitată de râul Evros, a cărui traversare este foarte periculoasă, mai ales iarna.

În luna februarie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat deschiderea frontierelor ţării sale către Europa pentru refugiaţii aflaţi în Turcia care doreau să ajungă în ţările UE.

În luna următoare, în timpul unui duel verbal între Atena şi Ankara, zeci de mii de migranţi s-au confruntat la graniţă cu forţele de ordine greceşti, care i-au respins folosind masiv gaze lacrimogene şi arme de foc neletale. Confruntările s-au soldat cu doi morţi şi sute de răniţi în rândul migranţilor. Potrivit autorităţilor de la Atena, atunci a fost împiedicată intrarea în Grecia a circa 59.000 de migranţi.

Sursa foto: Kiro Popov / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri