India a raportat duminică peste 90.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, stabilind astfel un nou record global pentru o singură zi, potrivit statisticilor comunicate de Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat de Reuters.

Un număr de 90.632 de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore au fost raportate duminică, potrivit Ministerului Sănătăţii şi Bunăstării Familiale din India, în timp ce numărul deceselor provocate de maladia COVID-19 a crescut cu 1.065 în această ţară şi a ajuns la 70.626, scrie Agerpres.

India urmează să depăşească Brazilia în cursul zilei de luni şi să devină a doua cea mai afectată ţară din lume prin prisma numărului total de infectări după Statele Unite, unde au fost confirmate 6,4 milioane de cazuri şi aproape 193.000 de decese.

Cazurile de coronavirus din India au depăşit pragul de 4,1 milioane, iar 3,2 milioane de persoane infectate au fost tratate până în prezent, potrivit datelor guvernamentale.

Experţii medicali afirmă că India se confruntă cu al doilea val al epidemiei în anumite regiuni ale sale şi că numărul de cazuri a crescut datorită dezvoltării capacităţilor de testare şi din cauza relaxării restricţiilor ce vizau deplasările cetăţenilor indieni.

Guvernul indian va redeschide parţial serviciul de transport cu metroul în capitala ţării, New Delhi, începând de luni.

Pandemia nu se va încheia în acest an întrucât noul coronavirus s-a răspândit din marile oraşe în alte zone ale ţării, a declarat Randeep Guleria, directorul All India Institute of Medical Sciences din New Delhi, într-un interviu acordat postului India Today TV.

Numărul cazurilor de coronavirus ar putea să crească înainte ca această curbă a infectărilor să se aplatizeze, a adăugat el.

Deşi India a înregistrat cel mai mare număr de cazuri zilnice de coronavirus raportate pe plan global în ultima lună, Guvernul de la New Delhi doreşte să redeschidă companiile şi întreprinderile locale pentru a relansa economia naţională, afectată de pandemia de COVID-19. A

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri