Parlamentul European a reafirmat, în cadrul unui vot derulat miercuri, necesitatea de a introduce noi surse de venituri în bugetul UE, o etapă crucială pentru autorizarea Uniunii Europene de a se împrumuta de pe pieţe şi pentru a pune în aplicare planul de ralansare în valoare de 750 de miliarde de euro decis de cele 27 de state membre, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Într-un aviz adoptat cu o largă majoritate în sesiune plenară, eurodeputaţii au confirmat principiul extinderii surselor de finanţare ale UE pentru a acoperi "cel puţin" costurile legate de planul de relansare, în contextul în care chiar detaliile şi calendarul exact al acestor măsuri fac obiectul unor negocieri aprige între PE şi statele membre.

În cadrul unui summit maraton din iulie, Cei 27 s-au pus de acord asupra unui plan de relansare economică de 750 de miliarde de euro, care prevedea ca UE să se doteze cu noi surse de venit pentru a nu creşte contribuţiile statelor membre.

Această undă verde a eurodeputaţilor va reprezenta chiar baza juridică care va permite Comisiei Europene să se împrumute de pe pieţe pentru a finanţa acest plan, "Next Generation EU", creând pentru prima dată o datorie comună.

Votul, consultativ dar necesar, al PE deschide calea pentru o decizie a Consiliului European şi va permite începerea ratificării sale în cele 27 state UE, un proces implicând, în funcţie de ţară, un vot al parlamentelor naţionale şi/sau regionale.

Obiectivul europenilor este de a încheia acest proces de ratificări naţionale până la sfârşitul anului, pentru ca el să intre în vigoare, după cum este prevăzut, în ianuarie 2021.

"Este o decizie istorică! Timp de 32 de ani, UE nu a dispus de nicio resursă proprie", şi-a exprimat satisfacţia pentru AFP eurodeputatul José Manuel Fernandes, din grupul Partidului Popular European (PPE), co-raportor al textului, recunoscând totuşi că evaluarea pistelor pentru crearea de noi venituri "va necesita timp".

În prezent o singură taxă privind plasticul nereciclabil este programată, de la 1 ianuarie 2021, dar la modul general ea se dovedeşte a fi cu totul insuficientă.

PE cere deci un angajament "constrângător" privind noi surse de venituri: o taxă pe carbon (sau un mecanism de ajustare a emisiilor de carbon la frontiere), o revizie a pieţei europene a carbonului (sistemul de schimb al cotelor de emisii), taxa pentru giganţii din sectorul digital şi taxa asupra tranzacţiilor financiare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri