Boris Johnson susţine că un al doilea val al coronavirusului este inevitabil

Boris Johnson a declarat că este inevitabil ca ţara să se confrunte cu un al doilea val de coronavirus şi a precizat că deşi nu îşi doreşte o a doua carantină la nivel naţional, guvernul ar putea fi nevoit să introducă noi restricţii.

Potrivit unor relatări din media, Regatul Unit se gândeşte dacă să impună o nouă carantină la nivelul ţării, după ce numărul de cazuri aproape că s-a dublat la 6.000 pe zi, numărul de internări în spital a crescut, iar ratele de infectare au luat amploare în zone din nordul Angliei şi la Londra, scrie Agerpres.

"Asistăm la venirea unui al doilea val... Este absolut inevitabil, îmi este teamă, că îl vom vedea în această ţară", a spus el.

Creşterea puternică a numărului de cazuri în ţară înseamnă că guvernul are nevoie să efectueze o evaluare permanentă şi nu a exclus introducerea de noi măsuri restrictive.

"Nu vreau să vorbesc deloc despre o a doua carantină naţională", a spus premierul britanic, însă a adăugat: "Când vezi ce se întâmplă, trebuie să te întrebi dacă nu cumva trebuie să mergem mai departe".

Citeste si:
Johnson: Vom avea Brexit fara acord. Ei vor să ne poată controla în...
Boris Johnson: Vom avea...

Sursa foto: Frederic Legrand - COMEO / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri