Imaginați-vă New York, Tokyo, Londra și Hamburg luptându-se cu o creștere de șase metri a nivelului mării. Înfiorător. Ei bine, conform simulărilor efectuate de Institutul de Cercetări privind Impactul Climatic din Potsdam, Universitatea din Potsdam și Universitatea Columbia din New York şi publicate în revista Nature, acestea ar fi unele dintre cele mai renumite orașe care vor fi puternic afectate de viitoarea creștere a nivelului mării, care va avea loc, cu o creștere de 4 grade a temperaturilor medii globale, comparativ cu valorile din era preindustrială, scrie G4Media.

„Tot ceea ce pierdem acum din Antarctica se pierde pentru totdeauna”. Acestea sunt cuvintele pe care cercetătorii de la Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic, Universitatea Potsdam și Universitatea Columbia din New York le-au folosit, într-o notă, pentru a explica concluziile ultimei lor cercetări privind impactul schimbărilor climatice asupra stratului de gheață din Antarctica.

Studiul arată efectele creșterii temperaturilor asupra ghețarilor calotei polare din Antarctica, atât de importantă pentru nivelul mării globale.

„Antarctica conține mai mult de jumătate din apa dulce a Pământului, înghețată într-o vastă calotă de gheață cu o grosime de aproape 5 kilometri”, explică Ricarda Winkelmann, cercetător la Potsdam Institute for Research on Climate Impact (PIK) și la Universitatea din Potsdam, și autor al studiului.

Pe măsură ce apa și atmosfera oceanului înconjurător se încălzesc din cauza emisiilor umane de gaze cu efect de seră, învelișul alb de la Polul Sud pierde masă și în cele din urmă devine instabil. Datorită vastității sale, contribuţia Antarcticii la creșterea nivelului mării este enormă: deja la o încălzire de 2 grade, topirea și fluxul accelerat de gheață în ocean vor duce în cele din urmă la o creştere a nivelului mării de 2,5 metri.

La 4 grade, vor fi 6 metri și jumătate și la 6 grade, aproape 12 metri.

„În Antarctica de Vest, de exemplu, principalul factor al pierderii de gheață este apa caldă a oceanului care duce la o topire mai mare, lucru care face ca ghețari de dimensiunea Floridei să alunece în mare”, explică Torsten Albrecht, unul dintre autorii studiului.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri