Republica Cehă a înregistrat 8.325 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, a doua cea mai mare valoare a acestui indicator de la începutul pandemiei cauzate de noul coronavirus, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii ceh, potrivit Reuters.

Cehia, ce are o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, a consemnat până în prezent 129.747 de cazuri de COVID-19, dintre care 59.901 de pacienţi care s-au vindecat. Comparativ cu începutul lunii septembrie, numărul total al persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a sporit de cinci ori, conform Agerpres.ro.

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus în această ţară a urcat în prezent la 1.106, faţă de 696 pe 1 octombrie.

Cehia are cea mai puternică creştere a cazurilor de COVID-19 din Europa raportată la numărul de locuitori.

Guvernul ceh a anunţat închiderea barurilor, a restaurantelor şi a cluburilor începând de miercuri până pe 3 noiembrie, iar majoritatea şcolilor îşi vor desfăşura activitatea la distanţă, în scopul reducerii răspândirii rapide a cazurilor de COVID-19.

Ministrul sănătăţii ceh Roman Prymula a anunţat luni pe Twitter că adunările publice vor fi, de asemenea, limitate la şase persoane, consumul de alcool în spaţiile publice va fi interzis, iar purtarea măştii devine obligatorie în staţiile de transport public.

Sursa foto: JDzacovsky / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri