Irlandezii nu vor mai avea dreptul să se viziteze unii pe ceilalţi, iar regiunile de la frontiera cu Irlanda de Nord vor fi supuse unor noi restricţii severe pentru a lupta împotriva răspândiri pandemiei de coronavirus, a afirmat premierul Micheal Martin.

Adresându-se jurnaliştilor la Dublin, Micheal Martin a anunţat interdicţia în vigoare de joi la miezul nopţii de a merge în vizite la domiciliu, în interior ca şi în exterior, pe întreg teritoriul irlandez, unde 1.835 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei, potrivit Agerpres.

"Traversăm vremuri foarte dificile, iar lucrurile efectiv se pot înrăutăţi înainte de a se ameliora", a avertizat el. Pe de altă parte, magazinele neesenţiale, precum şi centrele de distracţii, piscinele şi sălile de sport vor fi închise în comitatele de frontieră Donegal, Monaghan şi Cavan, unde trăiesc circa 300.000 de persoane.

Populaţia, cu excepţia "muncitorilor esenţiali", trebuie "să lucreze de acasă", a adăugat prim-ministrul. Mai devreme, Irlanda de Nord anunţase pentru o lună măsurile cele mai restrictive din Regatul Unit în faţa unei "creşteri foarte îngrijorătoare a numărului de cazuri şi de spitalizări", potrivit declaraţiei premierului Arlene Foster.

Barurile şi restaurantele vor trebui să închidă cu începere de vineri, vacanţele şcolare vor fi extinse la două săptămâni, magazinele nu vor mai putea vinde alcool după orele 20.00, iar adunările cu mai mult de 15 persoane, cu excepţia evenimentelor sportive autorizate, vor fi interzise.

Miercuri, au fost înregistrate 1.095 de noi cazuri de contaminare în 24 de ore, un record.

Sursa foto: 4H4 Photography / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri