Milioane de britanici trebuie să respecte începând cu 23 octombrie restricţii locale înăsprite pentru combaterea noului val al epidemiei de COVID-19, Ţara Galilor intrând chiar într-un nou lockdown, transmite AFP.

Regatul Unit, una dintre ţările cele mai îndoliate de pandemie, cu peste 44.000 de morţi, reacţionează în faţa accelerării răspândirii virusului prin măsuri localizate, întrucât guvernelor locale le revine sarcina de a lua astfel de măsuri.

Începând de vineri, la ora locală 18:00, cei peste trei milioane de locuitori ai Ţării Galilor vor trebui ''să rămână acasă'' până pe 9 noiembrie, aceasta devenind prima provincie britanică ce reintră în izolare. Toate centrele comerciale neesenţiale vor închise, dar elevii din învăţământul primar şi din unele clase ale învăţământul secundar vor reveni la şcoală la începutul lui noiembrie, odată cu încheierea vacanţei.

În Anglia, guvernul premierului Boris Johnson încearcă să evite impunerea unei izolări generale, dar circa 29 de milioane de persoane, reprezentând aproximativ jumătate din populaţie, se află sub diferite restricţii locale.

Oraşul Manchester, din nord-vestul Angliei, a trecut vineri la nivelul maxim de alertă sanitară, după mai multe zile de dispute fără rezultat între guvern şi colectivităţile locale cu privire la compensaţiile economice. Cei 2,8 milioane de locuitori ai acestui oraş nu se mai pot vizita în cămine diferite, cu rare excepţii, în timp ce barurile şi pub-urile care nu servesc mâncare sunt închise.

Aceleaşi restricţii se aplică începând de sâmbătă în regiunea South Yorkshire, care numără circa 7,3 milioane de locuitori.

În Scoţia va fi instituit un sistem de alertă pe cinci nivele, similar celui din Anglia. Un responsabil medical scoţian, Jason Leitch, a avertizat populaţia acestei provincii să se pregătească anul acesta pentru un posibil ''Crăciun online'', în cazul unor restricţii privind întâlnirile între rude şi prieteni.

Intervievat de BBC, el a menţionat că încă este prea devreme pentru a spune câte cămine vor avea dreptul să se întâlnească împreună în perioada sărbătorilor de iarnă, dar crede că în niciun caz anul acesta nu va fi un ''Crăciun normal''.

Cât despre Irlanda de Nord, aceasta a închis deja de la jumătatea lui octombrie restaurantele şi pub-urile şi a prelungit vacanţa şcolară.

Sursa foto: Darryl Fonseka / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri