Prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunţat sâmbătă seara că o izolare la nivel naţional va fi instituită săptămâna viitoare ca parte a eforturilor de oprire a creşterii numărului de infectări cu coronavirus, în timp ce ţara a atins nivelul de 1 milion de cazuri, informează DPA şi EFE.

Magazine neesenţiale, precum şi locurile de agrement şi divertisment vor fi închise de joi 5 noiembrie până pe 2 decembrie, la fel şi puburile, barurile şi restaurantele, care pot oferi doar servicii de livrare la domiciliu sau la pachet. Cu toate acestea, şcolile şi alte instituţii de învăţământ vor rămâne deschise, scrie Agerpres.

"Mă tem că, de joi, mesajul de bază este acelaşi: rămâneţi acasă, protejaţi NHS (serviciul naţional de sănătate) şi salvaţi vieţi", a spus Johnson, avertizând că fără măsuri, rata mortalităţii ar putea creşte şi mai mult.

"Crăciunul va fi diferit în acest an, poate foarte diferit, dar speranţa şi credinţa mea sinceră este că, luând măsuri dure, putem permite familiilor din toată ţara să fie împreună", a spus şeful guvernului britanic, evocând măsuri similare luate de Franţa, Germania şi Belgia.

Nu va fi o închidere la fel de restrictivă ca cea din primăvara trecută, dar va implica faptul că cetăţenilor nu li se va permite să părăsească casele pentru alte motive decât educaţia, munca sau cumpărăturile esenţiale, a explicat premierul. O oră pe zi de exerciţii şi contactul cu o singură persoană dintr-o altă familie vor fi, de asemenea, permise.

El a adăugat că guvernele descentralizate au fost informate.

Planul va fi trimis Parlamentului luni, pentru a fi votat miercuri şi a intra în vigoare la miezul nopţii de miercuri spre joi, scrie EFE.

Pragul de un milion de îmbolnăviri a fost atins după ce autorităţile sanitare ale ţării au raportat sâmbătă aproape 22.000 de cazuri noi în decurs de 24 de ore. Cu toate acestea, Marea Britanie nu este cea mai afectată din Europa, aflându-se în spatele Franţei şi Spaniei.

Totuşi, numărul morţilor din Marea Britanie este cel mai mare din Europa, cu peste 45.000 de decese legate de coronavirus de la începutul pandemiei.

Johnson a introdus un sistem de restricţii pe trei niveluri la mijlocul lunii octombrie, însă această măsură a fost criticată ca insuficientă. Grupul consultativ ştiinţific al guvernului pentru situaţii de urgenţă (SAGE) a sugerat o nouă izolare în urmă cu săptămâni.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri