Platforma de ride-hailing Bolt, cu sediul în Estonia, a anunţat că va investi anul viitor peste 100 de milioane de euro pentru a deveni cea mai mare firmă de închirieri de trotinete electrice din Europa, într-un moment în care serviciile de taximetrie sunt sever afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Agerpres.

Rivalul grupului american de ridesharing Uber Technologies Inc vrea să aducă anul viitor 130.000 de trotinete electrice în peste 100 de oraşe, extinzându-se agresiv pe continent.

"Este atât de mult potenţial de creştere. Este logic să ne aşteptăm la schimbarea obiceiurilor de consum, oamenii vor prefera trotinetele în locul taxiurilor şi transportului public, în contextul pandemiei", a afirmat Markus Villig, directorul general şi cofondatorul Bolt.

Săptămâna aceasta, start-up-ul de trotinete electrice Tier Mobility cu sediul în Berlin a obţinut 250 milioane de dolari de la investitori, inclusiv Softbank, pentru a-şi extinde operaţiunile dincolo de cele 80 de oraşe din 10 ţări pe care le acoperă acum.

Villig a explicat că Bolt beneficiază de afacerea sa stabilă de ride-hailing când concurează împotriva unor firme ca Tier, deoarece ajunge la peste 30 de milioane de utilizatori şi beneficiază de reducerile de costuri în marketing şi vânzări.

În mai, Bolt a obţinut 100 de milioane de euro de la firma de investiţii Naya Capital Management, într-o tranzacţie care evaluează compania la 1,7 miliarde de euro.

Bolt, înfiinţată în 2013, are peste 30 de milioane de utilizatori înregistraţi în 35 de ţări, şi a reuşit să-şi majoreze cota de piaţă în Europa de Est în detrimentul Uber. Serviciile sale includ de la transport la cerere şi micromobilitate, cu trotinete electrice şi biciclete electrice, la livrări de mâncare şi pachete.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri