Economia zonei euro a inregistrat, anul trecut, cel mai rapid ritm de crestere incepand din 2000, de 2,7%, fata de 1,4% in 2005, pe seama avansului puternic al consumului populatiei, al investitiilor si al exporturilor, potrivit statisticilor publicate de Eurostat.

Produsul intern brut (PIB) al zonei euro a crescut, in trimestrul al patrulea al anului trecut, cu 3,3% fata de aceeasi perioada din 2005, potrivit Eurostat. Exporturile, investitiile si cererea interna au alimentat cresterea economica a zonei euro si in ultimul trimestru al anului 2006, dar majorarea taxei pe valoare adaugata in Germania a scazut cererea populatiei la inceputul acestui an, se arata intr-un comentariu al Reuters. Biroul de statistica al Uniunii Europene, Eurostat, a confirmat estimarile sale anterioare privitoare la cresterea cu 0,9% a economiilor celor 12 state din zona euro in ultimele trei luni ale anului 2006 fata de trimestrul anterior.

Motorul cresterii din ultimul trimestru a fost balanta comerciala neta, cu o contributie de 0,8 puncte procentuale, iar investitiile si cererea interna au contribuit cu 0,3 puncte. PIB-ul al zonei euro a crescut mai rapid decat cel din Statele Unite, care a avansat cu 0,6% fata de trimestrul anterior, dar mai putin fata de cel al Japoniei, care a urcat cu 1,2% in aceeasi perioada, arata Eurostat, potrivit NewsIn.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri