Anchetă în Argentina, după ce Diego Maradona a murit

Justiţia argentiniană a deschis o anchetă, pentru a determina dacă a existat neglijenţă în cazul decesului lui Diego Maradona. Parchetul încearcă să afle dacă legendarul jucător argentinian a primit îngrijirile necesare.

"Ancheta a fost deschisă deoarece este vorba despre o persoană care a murit acasă şi nimeni nu a semnat un certificat de deces. Asta nu înseamnă că există suspiciuni de nereguli", a declarat pentru o sursă judiciară, potrivit Digisport.

Campionul mondial din 1986 a murit, miercuri, la 60 de ani, de "insuficienţă cardiacă acută, la un pacient cu cardiomiopatie dilatativă, insuficienţă cardiacă congestivă care a generat edem pulmonar acut". El a murit la locuinţa sa din localitatea Tigre, unde locuia din 11 noiembrie.

Parchetul aşteaptă rezultatele testelor toxiologice şi a cerut dosarul medical, dar şi înregistrările de la camerele de supraveghere din cartierul unde Maradona şi-a trăit ultimele zile.

O altă polemică se referă la fotografiile unui angajat al pompelor funebre care se afla lângă sicriul descoperit cu trupul neînsufleţit al lui « Pibe de Oro ». Deşi autoru

Citeste si:
Haos la priveghiul lui Maradona: argentinienii, loviți cu gaze...
Haos la priveghiul lui...

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri