AZD1222, dezvoltat de compania farmaceutică AstraZeneca şi Universitatea Oxford împotriva maladiei COVID-19, a devenit primul vaccin din lume ale cărui rezultate de eficienţă au fost validate de o revistă ştiinţifică, The Lancet.

Publicarea acestor rezultate, ce au fost analizate de cercetători independenţi, confirmă faptul că vaccinul menţionat are o eficienţă medie de 70%, în conformitate cu anunţul făcut de compania AstraZeneca pe 23 noiembrie, scrie Agerpres.

"Vaccinul AZD1222 are o eficienţă de aproximativ 70%", au declarat cercetătorul Andrew Pollard şi echipa lui într-un articol publicat marţi în The Lancet, confirmând informaţiile comunicate de compania farmaceutică la sfârşitul lunii noiembrie.

Studiul din The Lancet arată că vaccinul AstraZeneca-Oxford este în general sigur, întrucât doar trei dintre cei 24.000 de voluntari au dezvoltat efecte secundare severe într-o perioadă de trei luni şi jumătate de monitorizare, deşi cercetătorii nu sunt siguri că efectele secundare au fost cauzate de acest vaccin.

Eficienţa vaccinului a depins de posibilitatea ca voluntarii să primească două doze complete - conform cerinţelor - sau dacă au făcut parte dintr-un grup care a primit în mod accidental doar o jumătate de doză la prima inoculare.

Potrivit Reuters, studiul publicat în The Lancet arată că eficienţa vaccinului a fost de 62% pentru participanţii care au primit două doze complete şi de 90% pentru un subgrup mai mic, ai cărui membri au primit o jumătate de doză, apoi o doză completă.

Însă ambele grupuri au inclus un număr mic de voluntari cu vârste de peste 55 de ani, aşadar specialiştilor le este dificil să se pronunţe asupra eficienţei vaccinului la persoanele vârstnice, deosebit de expuse în faţa riscului de a dezvolta forme severe de COVID-19.

Eficienţa totală a fost calculată la 70,4%, conform datelor publicate marţi. Acest procent este peste pragul minim de 50% cerut de Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) în vederea aprobării unui vaccin.

Totodată, oamenii de ştiinţă nu au putut să confirme durata pentru care vaccinul AstraZeneca-Oxford asigură imunitate împotriva noului coronavirus.

Vaccinul AstraZeneca-Oxford se bazează pe o formă slăbită a virusului răcelii la cimpanzei şi conţine fragmente de proteine din structura externă a virusului SARS-CoV-2.

Vaccinul stimulează organismul uman să sintetizeze anticorpi împotriva noului coronavirus şi să producă celule T, ambele fiind elemente importante ale reacţiei imunitare.

Numeroase ţări din lumea întreagă au comandat miliarde de doze de vaccin AstraZeneca-Oxford, care a fost testat în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri