Liderii statelor membre ale UE reuniţi la Bruxelles, în cadrul summitului Consiliului European, au prelungit cu şase luni sancţiunile economice decise în 2014 împotriva Rusiei după anexarea Crimeei, informează AFP.

"Acord privind reînnoirea sancţiunilor împotriva Rusiei", a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului, Barend Leyts, într-o postare pe contul său de Twitter, conform Agerpres.ro.

Sancţiunile economice vizează de şase ani sectoarele petrolier, de apărare şi bancar ale Rusiei.

Ele au fost prelungite cu şase luni în luna iunie.

Unanimitatea statelor membre ale UE este necesară pentru reînnoirea, întărirea sau relaxarea sancţiunilor.

Sancţiunile împotriva Rusiei au fost impuse după ce un avion al companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă deasupra Ucrainei în iulie 2014, incident soldat cu moartea a 298 de pasageri.

Conflictul dintre luptătorii sprijiniţi de Rusia şi armata Ucrainei s-a soldat cu moartea a peste 13.000 de persoane începând din 2014, când Rusia a anexat Peninsula Crimeea iar forţele proruse din estul Ucrainei s-au revoltat împotriva conducerii de la Kiev.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri