Negocierile asupra unui acord post-Brexit vor continua, au anunţat, într-un comunicat comun, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi premierul britanic Boris Johnson. Regatul Unit se află într-o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene, scrie Digi24.

„Credem că este responsabil în acest stadiu să mergem mai departe”, subliniază cei doi în comunicat, în urma discuţiei telefonice avute, în condiţiile în care un „no deal” ar avea consecinţe economice grave.

Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În cazul absenţei unui asemenea acord pentru a proteja circa 1 miliard de euro anual proveniţi din tarife şi cote, atunci companiile din Regatul Unit şi UE vor avea de suferit şi viitoarea relaţie comercială UE-Londra va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Consecinţele negative s-ar resimţi şi asupra pieţelor financiare şi ar provoca haos în lanţurile comerciale deja afectate de costul economic al pandemiei de COVID-19.

De partea sa, Uniunea Europeană doreşte ca Regatul Unit să rămână legat de forţa de muncă a blocului comunitar, de standardele sociale şi de mediu, ca şi de regulile privind ajutorul de stat.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a salutat decizia celor două părți de a continua negocierile pentru a se putea ajunge la un acord asupra relaţiilor comerciale post-Brexit.

„Trebuie să facem tot ce putem pentru ca un acord să fie posibil. Trebuie să susţinem un bun acord”, a declarat Charles Michel, care prezidează summiturile UE, pentru France Inter Radio.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri