Cotaţia barilului de petrol a crescut luni, ţiţeiul Brent trecând pragul de 50 de dolari pe baril, pe fondul speranţelor că introducerea vaccinurilor pentru COVID va stimula cererea globală de combustibili, în timp ce explozia la un tanc petrolier din Arabia Saudită a provocat îngrijorări cu privire la stabilitatea în regiune, transmite Reuters.

Conform Agerpres, cotaţia futures pentru barilul de ţiţei Brent, cu livrare în luna februarie, a crescut luni dimineaţa cu 0,8%, până la 50,35 dolari per baril, în timp ce cotaţia futures la petrolul U.S. West Texas Intermediate cu livrare în luna februarie a crescut cu 1,1% peste pragul de 47 de dolari.

Preţul petrolului este în creştere pentru a şasea săptămână consecutiv, cea mai lungă perioadă de creştere înregistrată după luna iunie.

SUA au demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19, ceea ce a alimentat speranţele că restricţiile impuse în contextul pandemiei ar putea fi ridicate în curând, ceea ce ar putea stimula cererea celui mai mare consumator mondial de petrol.

"Introducerea vaccinului va avea un efect pozitiv asupra combustibililor rutieri şi eventual asupra cererii de combustibili pentru avioane", spune Stephen Innes, analist şef la Axi.

Separat, armatorul BW Group a anunţat luni dimineaţa că tancul său petrolier BW Rhine a fost afectat de o explozie, care a provocat un incediu la bord, în timp ce descărca petrol în portul Jeddah din Arabia Saudită.

Investitorii aşteaptă acum cele două reuniuni ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol şi aliaţilor săi, un grup denumit OPEC+. Reuniunea comitetului ministerial de monitorizare va avea loc în data de 16 decembrie, urmată de reuniunea OPEC+ din data de 4 ianuarie când va fi analizată situaţia de pe piaţă după ce la ultima reuniune s-a decis să fie limitată creşterea producţiei la 500.000 de barili pe zi începând cu anul următor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri