Oraşul Sydney este izolat de restul Australiei, pe măsură ce un focar de COVID-19 de pe plajele nordice ale oraşului se răspândeşte în metropolă, informează Agerpres. Statele australiene au început să restricţioneze intrarea pe teritoriilor lor pentru persoanele provenind din Sydney şi statul New South Wales începând de duminică dimineaţa.

În urma acestei situaţii a fost anulată cursa anuală de iahturi ce urma să fie organizată pe 26 decembrie între Sydney şi Hobart, pentru prima oară în ultimii 76 de ani.

Organizatorul cursei, Noel Cornish, a declarat că anularea cursei a fost o "dezamăgire amară", dar că nu era fezabilă organizarea celebrului eveniment după ce Tasmania a decis că oricine provine din Sydney va trebui să intre într-o carantină de două săptămâni.

Începând de duminică dimineaţă, statul Western Australia a interzis pătrunderea pe teritoriul său oricui provine din statul New South Wales.

Se aşteaptă ca statul Victoria să îşi extindă zona roşie dincolo de plajele din nordul oraşului Sydney, ceea ce înseamnă că va fi necesară o carantină de două săptămâni pentru a intra pe teritoriul său.

Queensland a reintrodus duminică dimineaţa un sistem de trecere a frontierei pentru locuitorii din statul New South Wales.

Zona de plaje din nordul oraşului Sydney a intrat sâmbătă seara într-o perioadă de izolare de patru zile, însă premierul statului New South Wales, Gladys Berejiklian, a avertizat că restricţiile ar putea fi extinse în tot oraşul dacă numărul infectărilor va creşte.

Cele 38 de cazuri identificate în zona plajelor din nordul oraşului Sydney în ultimele trei zile au şocat Australia deoarece epidemia de COVID-19 aproape dispăruse din această ţară în luna octombrie ca urmare a unui regim strict de carantină.

Se consideră că tulpina de virus găsită în Sydney îşi are originea în Statele Unite, dar nu a fost identificat "pacientul zero".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri