O infirmieră din statul american Connecticut a fost vaccinată în faţa camerelor cu vaccinul împotriva COVID-19 al companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna, marcând astfel lansarea campaniei de vaccinare cu al doilea vaccin împotriva noului coronavirus în Statele Unite, scrie G4Media.

Primele vaccinări în mai multe locuri pe teritoriul american cu vaccinul acestei firme tinere în domeniul biotehnologiei au loc la o săptămână după lansarea campaniei de vaccinare cu vaccinul alianţei Pfizer/BioNTech.

Mandy Delgado, o infirmieră la terapie intensivă la Hartford Hospital, s-a declarat ”fericită” şi ”nerăbdătoare” să fie ”prima vaccinată” cu vaccinul Moderna.

”Am văzut pacienţi care sufereau din cauza lipsei de oxigen, a cărora situaţie s-a agravat şi au murit, fără ca familia lor să poate fi prezentă”, a subliniat ea, înainte să fie vaccinată în braţ.

Vaccinul Moderna se administrează în două doze, la un interval de câteva săptămâni, la fel ca vaccinul Pfizer-BioNTech.

Sursa Video: Youtube

Însă formula Moderna se poate păstra la o temperatură de -20°C – şi nu la -70°C ca vaccinul Pfizer-BioNTech, care a obligat laboratorul american să dezvolte containere speciale în vederea transportării acestuia.

Condiţiile mai puţin stricte de păstrare a vaccinului Moderna ar urma să le ofere autorităţilor locale mai multă marjă de manevră în a răspunde nevoilor regiunilor rurale în care accesul este mai dificil, potrivit autorităţilor americane.

Sursa foto: The Hospital of Central Connecticut/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri