Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a făcut apel miercuri la protestatarii de la Washington, într-un mesaj video postat pe Twitter, să meargă acasă, spunând că "trebuie să avem pace", conform Agerpres.ro.

Congresmeni democraţi i-au solicitat preşedintelui Donald Trump să îi îndemne pe toţi partizanii lui să părăsească clădirea Capitoliului după ce au pătruns cu forţa în timpul sesiunii comune a Congresului pentru certificarea rezultatelor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, transmite dpa.

Liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, şi "cu mine îi solicităm preşedintelui Trump să le ceară tuturor protestatarilor să părăsească imediat Capitoliul SUA şi vecinătatea Capitoliului", a scris pe Twitter preşedinta democrată a Camerei Reprezenanţilor, Nancy Pelosi.

Clădirea Capitolului este blocată, iar şedinţa privind certificarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din noiembrie, câştigate de democratul Joe Biden, a fost suspendată după ce protestatarii au pătruns în clădire.

Parlamentarii americani stau ascunşi în clădire în timp ce protestatarii se plimbă prin în ambele camere ale Congresului.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri